Iosif Razvan

Arhiva categoriei «Opinii»

NOI SUNTEM GENERAŢIA DE SACRIFICIU SAU DOAR BĂTAIA LOR DE JOC?

O întrebare grea care pe mine mă frământă de multă vreme. Oare toate neajunsurile tinerilor din ziua de azi au un scop bine determinat în viitor, oare toate sacrificiile pe care le facem de când ne naştem şi până ajungem la vârsta la care trebuie să ne creştem copiii au rezultatul sperat în momentul în care ar trebui  să nu mai avem griji? Oare suntem generaţia de sacrificiu sau asta este doar lozinca sub care îşi acoperă cei care ne conduc bătaia continuă de joc în care ţin tineretul din ţara asta?

Mă gândesc că tot timpul noi, tinerii suntem obligaţi să sacrificăm câte ceva din viaţa noastră pentru un viitor mai bun, iar partea cea mai ciudată este că acceptăm, în linişte şi cu multă supunere, acest tratament. Nu suntem consultaţi în deciziile care ne afectează viaţa, nu suntem întrebaţi dacă ne este greu. Am doar eu senzaţia că nu le pasă sau şi voi simţiţi aceleaşi lucruri? Eu nu cred în teoria generaţiei de sacrificiu, cel puţin nu în cea din care facem parte azi, dar sunt sigur ca am dreptate  când zic că suntem o generaţie batjocorită şi nenorocită de acest guvern de dreapta. În timp ce scriu aceste rânduri, la televizor ne spun că după 3 ani de guvernare PDL-istă am ajuns ca fiecare dintre noi să aibă 35000 de euro datorie la organismele financiare internaţionale.  Asta înseamnă că eu ca şi fiecare dintre voi trebuie să plătesc  35000 de euro împrumutaţi şi cheltuiţi de aceşti indivizi. Oare asta nu se numeşte bătaie de joc? Oare asta nu înseamnă că eu plătesc, iar ei se îmbogăţesc?

Cred că a venit momentul să le dăm vestea, să le spunem că putem să ne sacrificăm azi ca să ne fie mai bine mâine, dar în nici un caz nu acceptăm să îşi bată joc de noi, să ne ţină în mizerie, să ne mintă şi să ne jefuiască. Nu cred că suntem o generaţie care acceptă aşa ceva. Cred însă că noi tinerii avem puterea să ne ridicăm şi să punem ţara noastră pe calea corectă. Tinerii din jurul meu cu siguranţă se gândesc la viitorul lor şi al copiilor lor şi, în curând, o să arate lucrul acesta. Trebuie doar să strângem rândurile şi să arătăm că forţa tinerilor este mult mai mare decât josnicia mişeilor care ne fură viitorul!

“Ce baftă pe conducători că oamenii nu gândesc.”…

…iată că ne spunea unul dintre cei mai mari dictatori ai tuturor timpurilor, Adolf Hitler. Aşa să fie? Oare chiar nu gândim?

Mi-a venit citatul acesta în minte stând acasă, pe canapea, cu laptopul în braţe, în timp ce la televizor rula un documentar despre Mareşalul Antonescu, iar eu citeam un articol despre demonstraţiile de la Timişoara din weekend-ul trecut. În documentar parcă apar dovezi că Mareşalul nu era vinovat de nici o crimă iar eu instantaneu îmi aduc aminte că acum câteva săptămâni nici Ceauşescu nu mai era atât de rău. Articolul pe care îl citesc spune că au fost luaţi pe sus de jandarmerie câţiva tineri care demonstrau împotriva PDL-ului, iar asta se întâmpla sub supravegherea câtorva lunetişti instalaţi pe acoperişurile clădirilor din preajmă. Măi să fie!…oare “conducatorul nostru suprem” atât de proşti ne crede? Oare PDL-ul chiar crede că poate să fie partidul unic, iar Băsescu conducătorul suprem, unic şi adorat de popor?

Oare încearcă ei să ne arate că totalitarismul nu este aşa de rău precum credem noi? Oare încep să pună armata să ne impidice să ne exprimăm liber şi încep să ameninţe cu arestări şi lunetişti? Oare acesta este scopul dosarelor politice? Oare importanţa tot mai mare a serviciilor este datorată acestui plan? Dacă acesta este motivul vreau să le transmit doar atât: Ceauşescu a căzut pe fondul foametei şi a nemulţumirilor sociale, iar cea mai mare greşeală a fost că a asuprit populaţia prin frică şi teroare cu securişti şi lunetişti.  Revoluţia a fost făcută de tineri şi dacă tatăl meu a avut curajul la 30 de ani să iasă în faţa gloanţelor şi să lupte, nu văd de ce eu nu aş face la fel şi mai mult, sunt sigur că, nici un tânăr din ţara asta nu ar sta pe gânduri şi ar lupta pentru libertăţile lui fundamentale!

Iar pentru cei care încă nu au înţeles cât de periculos este acest partid şi acest conducător vă dedic următorul cantec:

Desteapta-te romane!!!

După profesori şi elevi urmează studenţii?

Mă întreb cât timp mai suportăm negativismul şi batjocura din tot spaţiul public? Oare după ce au fost batjocoriţi profesorii şi elevii urmează studenţii?

Mă uitam stupefiat la câteva ştiri care ne prezentau începutul anului universitar şi care nu reuşeau să evidenţieze situaţia jalnică în care se află sistemul de învăţământ superior din România, ci doar paradele de modă sau cele auto făcute de acei câţiva studenţi care îşi permit să aibă ţinute scumpe sau maşini. Dragi prieteni, credeţi că subiectul zilei de azi trebuia să fie “ce se întâmplă cu zecile de mii de studenţi în care statul investeşte şi după îi dăm la export gata pregătiţi de muncă?” sau  “ia uitaţi ce fustiţe au studentele şi ce maşinuţe au cei câţiva studenti care au părinţi cu bani”?

Eu sincer cred că iar muşcăm o momeală aruncată de mecanismul de comunicare al PDL care ne trimite în spaţiul public teme false pentru a pune în umbră temele corecte care trebuie să le dezbatem şi să le avem în vedere, teme la care ei nu au soluţii şi de cele mai multe ori nu au ştiinţa necesară pentru a le rezolva.

Poate e cazul să începem să gândim altfel, poate trebuie să ne întrebăm cât ne costă şcolarizarea unui student care după ce termină facultatea pleacă din ţară să muncească şi face profit pentru alte ţări. Poate trebuie să începem să vedem care este politica noastră cu privire la îndrumarea studenţilor către facultăţi a căror specializare să le asigure posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă după terminarea lor. Doar că pentru asta trebuie să ştim azi care sunt domeniile în care peste 3-5 ani se vor găsi locuri de muncă, iar pentru asta trebuie să putem face predicţii cu privire la dezvoltarea economică a ţării, iar pentru a putea face asta trebuie să avem strategii, iar aici apare problema: cine are timp la guvern să gândească strategii şi să privească în perspectivă când toţi sunt ocupaţi cu ce a mai rămas de transferat din conturile statului în conturile lor personale!

E momentul să vedem realitatea cruntă care doare. Trebuie să vedem că sunt sute de mii de studenti ai căror părinţi se chinuie să îi ţină la facultate, de multe ori ajung să plece departe de casă să muncească sau să trăiască în mizerii pentru a trimite bani copiilor sperând ca măcar ei să aibă un viitor mai bun şi un trai decent. Acei câţiva care îşi permit maşini şi ţinute scumpe sunt doar excepţiile şi din păcate sunt foarte puţini. Trebuie să înţelegem că nu e un păcat că unii au mai mult, tragedia este că alţii nu au nimic, nici măcar şansa să aibă prea curând şi asta datorită unor conducători iresponsabili şi mult prea lacomi! Trebuie să învăţăm că generaţia noastră nu trebuie să se uite la ei cu o privire de cerşetori. Nu putem fi numiţi cerşetori atât timp cât vrem doar egalitate de şansă. Mai mult de atât noi practic le cerem şansa să reuşim ca prin munca noastră să le plătim părinţilor şi bunicilor pensile, iar copiiilor noştri să le oferim o viaţă decentă!

Se apropie momentul să le arătăm că nu suntem doar nişte copii pe care îi prosteşti cu o acadea şi că nu ne pot cumpăra cu o pungă sau un plic în ziua alegerilor!

Lupta pentru schimbare este lupta generaţiei noastre mai mult decât este lupta celor care au depăşit o anumită vârstă şi asta pentru că viitorul nu este al lor, este al nostru!

Un nou inceput pentru un viitor mai bun

In intreg judetul Brasov aproximativ 87 000 ( 3 milioane in intreaga tara) de elevi incep scoala, pasesc intr-o noua etapa din viata lor, etapa adusa de un nou an scolar.

Toate inceputurile ar trebui sa fie frumoase, sa simtim entuziasm, indrazneala, clinchet de clopotel si glasuri vesele de copii, in mare parte, am vazut astfel de lucruri astazi pe strazi…Inocenta copiilor, mai ales a celor care merg pentru prima data la scoala mi-a amintit de copilarie si de visele marete care le aveam in fiecare an…Cu totii ne doream sa ne „facem mari”, sa avem un viitor stralucit si sa nu mai fim nevoiti sa le facem tuturor pe plac. Anii au trecut, ne-am maturizat si am reusit doar sa ducem o lupta continua de supravituire, amintirea copilariei ne face sa zambim si sa ne amintim cu un zambet „sugubat” de toate „prostiile” pe care le faceam la scoala…

Copiii din ziua de azi sunt aproape la fel, doar ca grijile incep sa ii apese mult prea devreme, mult mai devreme decat noi le-am constientizat – poate ca din cauza vremurilor pe care le traim, poate pentru ca se pune mare pret si responsabilitate pe umerii lor, poate pentru ca astazi invata intr-un sistem si maine se gasesc altii sa-i bulverseze prin asa-numita si eterna „reforma a educatiei”.

Desi sistemul romanesc de invatamant este din ce in ce mai ridiculizat si pangarit prin diverse scandaluri cauzate de interesele majore ale celor care uita de importanta unui sistem de invatamant sanatos pentru societate, scoala este si va ramane una dintre cele mai importante etape din viata fiecaruia. Emotia unui nou inceput si increderea intr-un viitor mai bun o putem citi inca pe fetele elevilor. Ei ne dau forta si speranta ca viitorul nu este pierdut, ei ar trebui sa devina scopul intregii clase politice din Romania – acela de a lupta pentru o dezvoltare armonioasa a intregii societati si de a renunta, o data pentru totdeauna, la practici si interese meschine.

Elevii de astazi sunt adultii de maine, pentru ei, pentru un viitor mai bun, pentru dascalii care nu renunta la a-si practica meseria cu daruire si profesionalism, pentru speranta si incredere in viitor ar trebui sa ne indarjim astazi si sa luptam sa ni se respecte dreptul la o educatie normala si echitabila, sa nu mai acceptam sa fim o nesfarsita generatie de sacrificiu…

BRAŞOVENII VOR SCHIMBARE!

Zilele trecute am avut pentru prima dată senzaţia că braşovenii nu mai sunt atât de uşor de prostit, că încep să nu îşi mai dea votul pentru o bucată de asfalt şi două flori în intersecţia cu sens giratoriu de lângă blocul lor. Este clar! Braşovenii încep să înţeleagă că fără locuri de muncă şi fără salarii bune, degeaba avem un oraş frumos cu parcări amenajate în care nu îşi permit să parcheze o maşină, cu terase şi restaurante în care nu îşi permit să intre, cu hipermarket-uri în care nu pot să meargă să îşi facă cumpărăturile, cu un centru frumos în care ajung mai des turiştii decât ei.

Parcă pentru prima dată am simţit urma de speranţă, parcă pentru prima dată după mulţi ani văd că braşovenii sunt hotărâţi să nu mai fie duşi cu zăhărelul şi sunt hotărâţi să facă o schimbare radicală, să se apuce de treabă, să ducă cetatea noastră acolo unde îi este locul între primele 3 puteri economice ale României, iar pe locuitorii ei să îi facă din nou mândrii de apelativul „braşovean” care până nu de mult însemna om muncitor, om prosper, meşter bun!

Vă prezint mai jos căteva date din ultimul sondaj realizat pe un eşantion de 1287 de braşoveni cu drept de vot de ASASOP, sondaj care arată clar că braşovenii au înţeles că acest oraş nu mai poate fi doar un ambalaj frumos cu un un gol imens pe dinăuntru!

Braşovenii, în momentul de faţă, trec printr-o perioadă extrem de pesimistă: 84% din respondenţi declarând că România se îndreaptă într-o direcţie greşită şi mai mult de o treime (34%) consideră că, în Braşov, de la ultimile alegeri locale situaţia localităţii s-a înrăutăţit.

Contrar aşteptărilor, intenţia de vot a braşovenilor este în creştere pentru alegerile locale, astfel 26.9% din respondenţi sunt foarte interesaţi să meragă la vot şi 39.6% sunt interesaţi.

clip image006 thumb1 BRAŞOVENII VOR SCHIMBARE!

Situaţia politică, însă, în Braşov, cunoaşte o schimbare radicală (comparativ cu ultimile alegeri locale) în ceea ce priveşte intenţia de vot pentru partidele politice – PSD fiind pe primul loc în opţiunile braşovenilor cu 32.6% intenţie de vot, în timp ce PDL a obţinut doar 25.5%. În aceeaşi ordine de idei, Uniunea Social Liberală a acumulat un scor remarcabil de 61.4% intenţie de vot, fapt ce denotă că braşovenii îşi doresc schimbarea şi au încredere în opoziţie.

clip image009 thumb BRAŞOVENII VOR SCHIMBARE! clip image010 thumb BRAŞOVENII VOR SCHIMBARE!

Primarul, încă în funcţie, se află pe un trend acut descendent înregistrând doar 46.60% din opţiunile braşovenilor la mai puţin de 1 an înainte de alegeri. În schimb, Cătălin Leonte, candidatul PSD Braşov pentru Primăria Braşov înregistrează o creştere continuă atingând deja 25.80% din intenţia de vot.

clip image012 thumb1 BRAŞOVENII VOR SCHIMBARE!

Braşovul şi braşovenii au nevoie de schimbare – o spun sondajele, o spun oamenii pe stradă, o spun poliţiştii, o spun profesorii în cancelarii, o spun funcţionarii pe furiş să nu fie daţi afară, o spun veteranii la depunerile de coroane, o spun taximetriştii la fiecare cursă, o spun pieţarii pe după gherete, o spun mamele prin parcuri, o spun pensionarii pe la cozi şi cel mai important o spun tinerii care sunt principalii responsabili pentru schimbarea care urmează.

Bac-ul sub tutela Funeriu-PDL

Procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat 2011 nu a atins nici măcar 45% pe ţară. Este cel mai slab rezultat din ultimii 20 de ani.

Din toate colţurile ţării s-au revoltat elevi, s-au revoltat părinţi, s-au revoltat profesori şi, astfel, examenul de bacalaureat a reuşit să contribuie la starea de nemulţumire generală. Fiecare are o explicaţie, fiecare găseşte un alt vinovat…ce s-a întâmplat cu adevărat???

Rezultatele extrem de slabe sunt de fapt consecinţele deciziilor luate în pripă, consecinţele măsurilor de austeritate, consecinţele unei proaste guvernări. Actuala putere este exclusiv responsabilă de situaţia creată, pentru că a bulversat sistemul prin subfinanţare, tăierea salariilor cadrelor didactice, prin măsurile luate peste noapte, prin lipsă de profesionalism.

Practic, pregătirea unui examen ca cel de tip Bacalaureat nu se realizează nici in ultimele două-trei săptămani (aşa cum a făcut Ministerul, prin introducerea camerelor de luat vederi), dar nici în ultimii 20 de ani, aşa cum sugerează ministrul Daniel Funeriu. De regulă, un examen de acest nivel se pregăteşte cu doi ani înainte, adică exact în perioada în care Funeriu a fost ministru al educaţiei. Dar, în aceşti doi ani:

  • salariile profesorilor au scăzut cu pană la 60-70% (astfel multe cadre didactice au plecat din sistem sau au fost demotivate);
  • şcoala a fost puternic politizată (toate numirile de directori din ultimii doi ani au fost făcute politic, marea majoritate a directorilor sunt numiţi interimar şi nu pe bază de concurs, iar unii dintre ei nu îndeplinesc nici măcar criteriile de a fi cadre didactice;
  • anul acesta bugetul educaţiei este de 2,73% din PIB, faţă de 6% cât prevede legea, adică cel mai mic din ultimii 20 de ani şi din Europa la acest moment;
  • a existat în sistemul de învăţământ o escaladare a acuzaţiilor publice la adresa cadrelor didactice, acuzaţii enunţate de cele mai multe ori de chiar cei care gestionează sistemul – toate acestea au condus la o stare de tensiune generalizată în cadrul sistemului de învăţământ din România;
  • valoarea este pur si simplu izgonită din sistem – niciun şef de promoţie al universităţilor din România nu se mai gândeşte să rămană în sistemul de Educaţie, în condiţiile în care acesta nu îi poate oferi o minimă satisfacţie.

Aşa arată, la ora actuală, sistemul de învăţământ românesc, tablou care se regăseşte, cu fidelitate, în rezultatele elevilor. Mai mult decât atât, Ministerul Educaţiei încearcă să se eschiveze prin aruncarea responsabilităţii asupra fostului ministru al Educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu, invocând faptul că actuala curriculă pentru bacalaureat a fost realizată in timpul ministeriatului acesteia. Anul trecut, examenul de bacalaureat a fost dat în baza aceleaşi curicule, cu rezultate mult mai bune. Deci unde este vina? Este vinovat cel care a fost înlăturat sau cel care a determinat contextul şi modalitatea în care a avut loc examenul de bacalaureat?

Echipa condusă de Daniel Funeriu, este una care şi-a dovedit de mult incapacitatea de a conduce şcoala românească şi, din păcate, a dovedit şi faptul că este în măsură să promoveze măsuri iresponsabile, care afectează nu numai mai multe promoţii de elevi şi studenţi dar şi potenţialul de dezvoltare al României în următorii ani.

Elevii de azi sunt viitorul de mâine…priviţi domnilor „portocalii” în ce stare aţi adus o întreagă naţiune…şi este doar începutul…

Regiuni pentru dezvoltare, nu pentru politizare

Reorganizarea administrativ –teritorială este pur şi simplu o altă temă de interes major, menită să capteze total atenţia publică. Preşedintele-jucător, Traian Băsescu şi-a făcut un obicei din a lansa proiecte de interes naţional pentru a acoperi adevăratele probleme cu care se confruntă românii. Mass-media şi politicienii puterii au un subiect care să îi preocupe şi să le distragă atenţia de la situaţia reală a României. După ce subiectul modificării Constituţiei s-a „răcit”, a venit rândul regionalizării…

Într-adevăr România are nevoie de o reorganizare administrativă care să aducă mai multă descentralizare şi mai multă eficienţă modului în care funcţionează statul, însă acest lucru trebuie realizat printr-o legitimitate democratică şi în urma unei ample analize care să vizeze buna dezvoltare a României. Pentru ca ţara noastră să parcurgă un traseu logic şi să ajungă la acelaşi nivel de dezvoltare ca celelalte ţări europene, reorganizarea administrativ-teritorială, ca şi alte legi de interes major, trebuie să urmeze etapele constituţionale ale unei atfel de reforme, să fie supusă unei dezbateri substanţiale şi să ia în calcul caracteristicile particulare ale fiecărei regiuni. Mai mult decât atât pasarea responsabilităţii pentru acest proiect între politicienii PDL şi şeful statului este o dovadă clară a inconsistenţei şi incongruenţei în acţiunile şi proiectele PDL, care nu sunt nimic mai mult decât acţiuni de imagine.

România are nevoie de o reorganizare administrativ-teritorială, cel mai potrivit model fiind cel francez în care regiunea este o nouă entitate administrativă, adăugată la cele deja existente (în acest sistem judeţele fiind păstrate, însă cu atribuţii mult mai mici). Descentralizarea trebuie să fie un proiect pentru dezvoltarea României, o dezvoltare riguroasă şi conformă fiecărei zone în parte. Actualul proiect al puterii nu face decât să accentueze discrepanţele din ce în ce mai accentuate care s-au creat între regiunile ţării.

Un proiect unitar, coerent şi care vizează un viitor mai bun pentru toţi românii este ceea ce România are nevoie.

LA MULŢI ANI, TINEREŢE!!!

2 MAI reprezintă, în România, Ziua Naţională a Tineretului. În această zi, România ar trebui să celebreze tinereţea în cele mai frumoase forme ale sale, prin inventivitate, bucurie, sport, prospeţime şi distracţie.

Este o zi în care tinereţea ar trebui să emane din fiecare dintre noi. Însă, din păcate, această zi a fost trecută în plan secund, serbându-se local prin manifestaţii lipsite de însăşi esenţa tinereţii: bucuria şi curajul de a trăi din plin fiecare clipă.

Prefer să nu umbresc această zi cu cauzele pentru care tinerii nu mai găsesc puterea şi liantul de a-şi serba ziua aşa cum se cuvine şi să vă îndemn pe fiecare să demonstrăm şi să ne demonstrăm că debordăm de TINEREŢE şi, dacă ne dorim cu adevărat, putem muta şi munţii din loc. Aşa că eu urez tuturor tinerilor, biologic sau în suflet, un pătimaş LA MULŢI ANI! şi o tinereţe cât mai frumoasă.

LA MULŢI ANI, TINERE! LA MULŢI ANI, TINEREŢE!

MUNCA în România

Noul Cod al Muncii, asumat de Guvern, declarat constituţional de către Curtea Constituţională, reprezintă un grav atac la adresa românilor şi mai ales a tinerilor. Măsurile aberante ale acestui cod vor fi un factor determinant pentru emigrarea tinerilor. Guvernul alege să alunge tinerii din ţară şi să îi asuprească pe cei care preferă munca cinstită.

Dezechilibrarea raporturilor dintre angajaţi şi angajatori prin dezavantajarea angajaţilor, aşa-zisa „flexibilizare” a pieţei muncii determinând pierderea protecţiei asigurate de Codul Muncii, sunt doar câteva din efectele grave pe care acest cod la are asupra românilor. Românii au devenit victimele unui Guvern care loveşte în toate categoriile sociale prin toate mijloacele posibile, şi, încet, dar sigur, vor să ne reducă pe toţi la tăcere. Nou Cod al Muncii va duce la creşterea şomajului, va aduce nesiguranţa locului de muncă, permite exploatarea angajaţilor de către angajator, slăbeşte mişcarea sindicală, dar mai ales descurajează tinerii în găsirea unui loc de muncă după ce îşi termină studiile.

Dreptul la muncă este un drept fundamental, care ar trebui să fie tratat cu respectul şi seriozitatea cuvenită, nu să fie batjocorit în funcţie de interesele unor politicieni meschini care şi-au propus să distrugă România…Mă întreb oare câte mai poate îndura acest popor şi până când vom ţine capul plecat la porunca domnului Boc.

Mişcarea sindicală în vizorul Guvernului

Pentru a elimina toate potenţialele ameninţări la adresa Executivului, Boc împreună cu acoliţii săi, a decis să lovească dur în mişcarea sindicală.

Prin noile modificăriale Codului Muncii se urmăreşte ca anagajaţilor să li se mnimalizeze extrem de mult drepturile. Practic, se doreşte eliminarea contractului colectiv de muncă, permiterea concedierilor colective fără posibilitatea vreunei compensaţii, sindicatele nu vor mai fi informate sau consultate cu privire la concedierile colective. Astfel de măsuri nu fac decât să acorde foarte multe drepturi angajatorilor şi să nedreptăţească crunt angajaţii. În asemenea condiţii, sindicatele îşi pierd o mare parte din atribuţii, atrăgând, prin consecinţă, inutilitatea existenţei lor ca şi organizaţie.

Atrocităţile Codului Muncii sunt sprijinite şi de Noul Cod al Dialogului Social, ale cărui prevederi privează de gratuitatea spaţiilor de funcţionare şi de protecţie liderii aleţi ai organizaţiilor sindicale.

Măsurile meschine ale Guvernului sunt menite să creeze condiţiile necesare instaurării dictaturii. Riscăm astfel să devenim o ţară în care „cei mulţi” nu ai reprezintă o putere, nu mai au dreptul să fie reprezentaţişi sunt nevoiţi să plece capul pentru a supravieţui.

Încet şi sigur, regimul băsescian, prin unealta numită – Guvernul Boc – ne limitează drepturile de oameni liberi, drepturi de cetăţeni ai unui stat democratic.

Loading

Adaugă adresa ta de email:

Trimis de FeedBurner

Weight lossCZ RingsReverse Phone Lookuphow to lose weight fast