Prognozele Guvernul Boc pentru anul 2010 s-au dovedit a fi false, lipsite de fundament real, astfel încât Executivul este pus în situaţia de a face o rectificare bugetară pe fondul scăderii economiei. Lipsa de viziune demonstrată a Guvernului Boc determină o creştere a deficitului bugetar cu 1.9 miliarde de lei, această ”mică ”contribuţie fiind un alt pas în traseul ţării spre afundarea în sărăcie.

Bugetul de avarie şi de supravieţuire va fi alocat, în cea mai mare parte, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Sănătăţii. La nivel declarativ şi determinaţi de solicitările FMI, prin această rectificare bugetară se urmăreşte achitarea datoriilor restante ale statului.

Prin această stratagemă, se oferă soluţii cu efecte imediate în scopul de a stopa declanşarea unor conflicte sociale. Însă, soluţii pentru a scoate ţara din criză şi pentru a determina creşterea economica şi stabilitatea socială pe termen lung nici măcar nu sunt luate în calcul.

Românii – oameni reali, care sunt ceva mai mult decât nişte cifre în statistici, au obosit să trăiască de azi pe mâine. NOI, toţi, avem nevoie de locuri de muncă sigure, de un nivel de trai demn de o comunitate din UE, de o economie prosperă şi de o infrastructură specifică secolului XXI.

O rectificare bugetară care doar împarte sărăcia nu face decât să accentueze disperarea în care se află România datorită merituosului Guvern Boc. Bugetul Educaţiei va fi practic decimat pentru că Băsescu trăieşte cu iluzia că profesorii câştigă prea mult. Nu ne permitem să stimulăm migraţia oamenilor de valoare ai acestei ţări. Viitorul României este sacrificat prin dispreţul cu care sunt trataţi profesorii, elevii şi studenţii. S-a ajuns ca performanţa să fie blamată, să nu fie considerată o prioritate. Românii nu îşi doresc să devină un popor de needucaţi!

Potenţialul României este lăsat de izbelişte de către un Guvern pentru care agricultura nu reprezintă o ramură esenţială a economiei. Ţară cu un potenţial agricol uriaş şi cu aproape jumătate din populaţie în mediul rural, nu avem nicio politică coerentă în acest domeniu, dar avem un Guvern incapabil să beneficieze de oportunităţile UE din domeniul agricol.

Povestea tristă a acestui popor, gestionat de ”personalităţi” aservite clientelei politice continuă în aceeaşi notă şi în ceea ce priveşte infrastructura sau dezvoltarea durabilă.

Ei se mulţumesc să îşi umple buzunarele în timp ce românii pe care ei îi reprezintă se chinuie să supravieţuiască într-o societate ostilă propriilor membri.

Raportul fondurilor cu care România a contribuit la bugetul UE faţă de fondurile atrase este nefavorabil românilor. Astfel, de la aderarea sa, România a contribuit cu 2.33 miliarde de euro mai mult la bugetul UE decât fondurile pe care le-a atras.

Raportul ar putea constitui o normalitate în cazul ţărilor puternic dezvoltate, dar România, ca de obicei, este un paradox – contribuie cu mai mult decât primeşte.

Acest fapt demonstrează, prin excelenţă, „succesul” guvernării de dreapta în atragerea fondurilor europene. O ţară în care investitorii sunt din ce în ce mai rari şi care necesită eforturi majore de dezvoltare pentru a ţine pasul cu celelalte state comunitare ar trebui să se mobilizeze să atragă maximul de fonduri europene, nu minimul sau chiar mai puţin de atât.

Într-o astfel de situaţie este aproape logică întrebarea: ce interese se ascund în spatele lipsei de interes pentru atragerea fondurilor europene?

Răspunsul este mai mult decât evident, traseul fondurilor europene este foarte bine controlat astfel încât alimentarea clientelei politice este destul de greu de realizat. Multe proiecte nu sunt derulate sau sunt blocate deoarece ele trebuie acordate spre realizare preferenţial. Este absurd să se afirme că nu sunt bani pentru cofinanţare în condiţiile în care ne permitem, ca ţară, să contribuim cu aproape 1.4 miliarde de euro la bugetul UE, doar în anul 2010. Problema cea mai acută a sistemului românesc o constituie modalitatea de gestionare a fondurilor. Guvernul Boc trebuie să renunţe la menţinerea haosului pentru a deţine controlul asupra fondurilor.

Nu putem accepta ideea de a contracta un nou împrumut FMI pentru a susţine cofinanţarea proiectelor din fonduri europene. Avem fonduri să contribuim la bugetul comunitar, de ce nu avem fonduri pentru cofinanţare?

La această întrebare ar trebui să răspundă dl. Boc, care prin incompetenţa sa ne afundă în sărăcie şi lipsă de perspective.

Fondul Monetar Internaţional se vrea a fi o soluţie pentru ţările aflate în situaţii economice grave, însă adevăratele sale intenţii nu le cunosc decât cei avizaţi. Scopuri măreţe precum garantarea stabilităţii financiare, contribuirea la stabilitate economică şi combaterea sărăciei pot fi umbrite de intenţii ascunse cum ar fi tratarea ţărilor ca şi clienţi de pe urma cărora se pot scoate profituri uriaşe.

Într-o astfel de situaţie se află si România şi în contextul economic şi politic actual suntem îndreptăţiţi să ne punem întrebări cu privire la bunele intenţii ale FMI. Actuala situaţie economică a României coroborată cu măsurile ineficiente ale Guvernului Boc sunt indici clari ai faptului că se pregăteşte un nou împrumut a cărui existenţă FMI preferă să o nege. Abordarea FMI reprezintă jocul în care au intrat cu Guvernul Boc, un joc care vizează o ţară , dar ale cărui reguli sunt secrete bine păzite de regizori (FMI şi Guvernul).

Împrumuturile deja contractate au transformat România într-o ţară amanetată care nu are nicio soluţie viabilă pentru acoperirea datoriilor. Românii deja amanetaţi prin bunăvoinţa lui Traian Băsescu şi a PDL mai sunt nevoiţi să plece li capul în faţa măsurilor de austeritate din ce în ce mai drastice.

Astfel de factori ne determină să fim circumspecţi faţă de bunăvoinţa FMI. Prognozele şi analizele par a fi făcute pe baza altor situaţii economice decât cea a României deoarece realitatea şi nivelul de trai al românilor contrazic pronosticurile optimiste ale FMI.

Este necesară o regândire totală a acordului cu FMI deoarece Guvernul îşi asumă măsuri împotriva populaţiei fără a lua în calcul viaţa de zi cu zi a oamenilor şi consecinţele măsurilor impuse.

Nu ne permitem să riscăm ca gradul de sărăcie din România să crească pe zi ce trece datorită condiţiilor impuse de FMI.

Într-o Românie din ce în ce mai gri şi mai lipsită de speranţă, mai există, încă, profesionişti care redau speranţa de viaţă şi încrederea în ideea de umanitate.

Cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă prof.dr. A. V. Ciurea care este un etalon pentru profesionalism şi calitate atât în ceea ce priveşte actul medical cât şi ca personalitate publică (îndrăznesc să fac aceste afirmaţii deoarece am onoarea să îl cunosc personal).

Cu toate lacunele sale, medicina din România se poate compara cu oricare altă ţară, cu tradiţie în domeniu, prin intermediul unor personalităţi precum A. V. Ciurea care are capacitatea de a readuce în stadiul de normalitate persoane care nici măcar nu mai îndrăznesc să spere sau nu-şi mai pot conştientiza condiţia de om.

Mă bucur, sincer, că nu toţi specialiştii au părăsit România şi apreciez, în mod deosebit, pe aceia care demonstrează că se poate şi aici, chiar dacă aceste lucruri le datorăm, în cea mai mare parte, încăpăţânării unor oameni de excepţie de a-şi pune cunoştinţele şi capacităţile în slujba conaţionalilor şi de a lupta cu sistemul care le este din ce în ce mai potrivnic.

Pentru exemplificarea afirmaţiilor mele vă ofer câteva informaţii despre cel mai recent caz al prof. dr. A. V. Ciurea:

În urmă cu trei luni, băcăuanul Vasile Clipa (63 de ani) a început să se simtă rău. Bărbatul nu mai putea să meargă, nu mai vedea şi avea ameţeli. După un set de analize, el a aflat că are un meningiom (n.r. – tumoare) care îi punea viaţa în pericol. Nu ştia dacă mai apucă ziua următoare şi totuşi medicii de la Bagdasar l-au salvat.

O intervenţie chirurgicală care a durat aproximativ 10 ore l-a pus pe picioare pe Vasile Clipa. “Aproape că nu îi mai cunoşteam pe membrii familiei. Eram o legumă care nu mai spera să trăiască. Medicii din Bacău mi-au dat verdictul: meningiom dispersat în tot creierul mic. M-au trimis aici, la Bagdasar”, explică bărbatul.

Şi-a recăpătat vederea imediat după operaţie

A intrat în sala de operaţie cu inima plină de speranţă. Ştia că nu mai are nimic de pierdut, dar îşi dorea să trăiască. Când şi-a revenit din anestezie şi a deschis ochii a fost uimit că… vede. Acum, la două săptămâni de la intervenţia chirurgicală, bărbatul se simte bine, merge, vorbeşte şi şi-a recăpătat pofta de viaţă.

Doar 10 cazuri în şapte luni

Un meningiom apare, de obicei, la persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 60 ani, fiind o tumoare bine delimitată. Evoluţia este lentă pentru că poate dura mai multe luni sau chiar ani. Dacă apare în craniu, meningiomul poate da dureri de cap, vărsături, crize de epilepsie şi chiar paralizie. În cazul în care se află în coloana vertebrală, provoacă o compresie a măduvei spinării, cu durere şi paralizie. “Astfel de cazuri sunt foarte rare. De la începutul anului şi până acum am făcut doar 10 operaţii de acest fel”, ne-a declarat prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, şeful secţiei de Neurochirurgie I a Spitalului Bagdasar, medicul care l-a salvat pe Vasile Clipa.

În perioada 26 iulie – 4 august o delegaţie a FMI se află în România cu scopul de a analiza progresele economice ale ţării, la nivel declarativ.

Însă ce se ascunde în spatele acestor vizite care au deja o anumită ciclicitate?

Patronatele au fost informate deja că există posibilitatea încheierii unui nou acord, demersurile fiind demarate de mai multe luni. Implicit, acest acord presupune un alt împrumut.

Deşi par a fi doar speculaţii, consider că este de datoria Guvernului să ne informeze cu exactitate despre ce fel de acord este vorba. Fiecare cetăţean al acestei ţări are dreptul de a fi informat despre un eventual acord având în vedere că fiecare dintre noi va contribui, în timp, la acoperirea acestor datorii. Nu putem accepta ca soarta unei întregi ţări să stea în mâinile câtorva “iniţiaţi”. Transparenţa în astfel de decizii este imperativă şi prin urmare solicităm date complete privind discuţiile demarate cu FMI.

PDL nu are niciun drept să îndatoreze şi mai mult România, doar pentru a se salva electoral sau pentru a-şi alimenta financiar clientela politică. Băsescu şi PDL nu se pot juca cu soarta României luând decizii cruciale fără să consulte pe nimeni, ei nu au niciun drept să amaneteze ţara a peste 20 de milioane de oameni.

Guvernul Boc ne oferă în fiecare zi un nou episod din seria „Incompetenţă pentru România”. Ne-am săturat să se taie salariile, să crească taxele şi impozitele şi să ne îndatoreze pentru zeci de ani.

Informarea, transparenţa şi dialogul cu reprezentanţii tuturor componentelor societăţii ar trebui să fie liniile directoare ale unui guvern competent şi responsabil.

Boc şi guvernul său ne pregăteşte surprize, din ce în ce mai inedite, aproape în fiecare zi…

Presat de negocierile cu FMI pentru obţinerea celei de-a şasea tranşă din împrumut şi de situaţia economică a României care îşi continuă căderea liberă – deşi s-a încercat relansarea sa prin măsuri din ce în ce mai austere – Boc apelează din nou la „şmecherii” sub forma măsurilor viabile şi imperios necesare. În acest context este luată în discuţie scăderea cotei unice atât pe venituri cât şi pe profit la 10%, măsură compensată de creşterea TVA cu un punct procentual.

Cota unică şi-a dovedit falimentul, dar guvernul se încăpăţânează să o menţină, deşi este nevoit să mărească constant taxele şi impozitele. Astfel de măsuri nu reprezintă decât o formă mascată de a creşte presiunea fiscală asupra populaţiei şi a agenţilor economici.

Scăderea cotei unice la 10% nu se vrea a fi decât o măsură populistă menită să aducă un plus de imagine coaliţiei de guvernare. Însă, praful în ochi aruncat populaţiei va avea efecte secundare mult mai grave pentru mediul de afaceri. Gaura din buget produsă de scăderea cotei unice va trebui să fie acoperită prin creşterea TVA, în paralel cu introducerea unor noi impozite şi majorarea unor taxe existente deja. În aceste condiţii, instabilitatea şi nesiguranţa fiscală se vor menţine pentru o perioadă nedeterminată în economia României. Gradul de sărăcie va atinge cote alarmante deoarece astfel de măsuri se vor adăuga celor implementate deja şi vor genera probleme economice şi sociale extrem de grave.

Situaţia dezastruoasă din economie este accentuată şi de afirmaţiile contradictorii ale membrilor guvernului, care au decis să abordeze tactica afirmaţiilor populiste.

Şi fiindcă şi orgoliilor politice le este necesar un tribut, Guvernul Boc refuză cu desăvârşire să ia în calcul măsurile alternative propuse de opoziţie. Impozitarea progresivă, TVA-ul diferenţiat şi chiar şi reducerea cotei unice privind impozitul pe profit ar putea fi alternative cu şanse mari de acoperire a deficitului bugetar.

Însă, aşa cum mai importantă este imaginea partidului de sacrificiu care în cele din urmă “va salva” România, noi, contribuabilii vom fi nevoiţi să plătim, cu consecvenţă, taxele şi impozitele pe care Guvernul Boc ni le oferă cu prisosinţă şi perseverenţă.

La nici măcar o lună de la implementarea soluţiei salvatoare a Guvernului Boc – de acoperire a deficitului bugetar prin majorarea TVA – îşi fac apariţia primele efecte. Însă, spre dezamăgirea tuturor, primul efect este un EŞEC: creşterea evaziunii fiscale.

Producătorii din industria alimentară spun că statul îi împinge să devină evazionişti prin lipsa de reacţie faţă de firmele care scot profituri uriaşe de pe piaţa neagră şi care le concurează pe cele corecte.

Majorarea TVA nu a făcut decât să agraveze şi să potenţeze evaziunea fiscală deoarece producătorii reali sunt puşi în imposibilitatea de a mai activa pe piaţă în faţa concurenţei falşilor producători. Acest proces are ca repercusiuni efecte în lanţ generate de condiţiile din ce în ce mai grele de producţie ajungându-se la pierderea unui număr destul de mare de locuri de muncă, la situaţia de a face rabat de calitate şi de prea multe ori la faliment, în situaţia în care nici condiţiile meteo din ultima perioadă nu au fost propice producţiei alimentare.

În cazul în care evaziunea fiscală ar fi tratată ca o problemă de interes major şi s-ar adopta măsuri viabile pentru măcar reducerea, dacă nu chiar eradicarea acesteia, economia românească ar fi în cu totul altă situaţie – stabilitate, poate chiar creştere. Reducerea evaziunii fiscale nu este imposibilă, mai ales că autorităţile cunosc atât sectoarele cât şi metodele prin care se face evaziune. Este hilar faptul că Traian Băsescu dă exemple de evaziune fiscală, dar nu se oboseşte să facă nimic concret în privinţa eradicării acesteia.

Guvernul Boc ar trebui să-şi reprioritizeze măsurile de salvare a economiei şi să impună măsuri de austeritate în ceea ce priveşte evaziunea fiscală.

Doar o abordarea reală şi concretă a problemei va determina o creştere a bugetului de stat şi implicit va contribui la păstrarea şi chiar apariţia mai multor locuri de muncă.

În plină criză economică mondială produsul intern brut al Turciei a crescut cu 11,7% în primul semestru din 2010. Nivelul extrem de scăzut al ratelor dobânzii impulsionează cererea internă astfel că a fost posibil ca de la un declin de 14,5% în urmă cu un an să se ajungă la o creştere de două cifre.

Este surprinzător că alţii chiar reuşesc şi dispun de guvernanţi capabili să scoată ţara din criză şi să producă creştere economică. Astfel de strategii au binecunoscuţii noştri vecini şi prieteni turci, în timp ce în România nu facem decât să ne adâncim în criză prin adoptarea de măsuri care vor implementa cu succes sărăcia acută (sărăcia fiind singura consecinţă reală a măsurilor de austeritate).

Guvernul României, în frunte cu Boc, este lipsit de viziune, de strategii pe termen lung, ei nu sunt capabili să asigure dezvoltarea, atragerea investitorilor, stimularea mediului privat de afaceri, nu ştiu ce înseamnă creşterea economică. Guvernanţii se comportă ca şi cum nu ştiu ce au de făcut, s-au trezit pe funcţii şi nu fac decât să deservească clientela politică. Adoptă măsuri de austeritate doar la cererea expresă a FMI, însă fără a fi capabili să anticipeze consecinţele sociale şi economice pe termen lung. Nu există capacitatea de a face o diagnoză reală a economiei româneşti şi mai mult decât atât prognozele nu sunt întemeiate. Este hilar, dar trist faptul că Guvernul Boc se aseamănă din ce în ce mai mult cu un Turn Babel şi pot doar să constat că românii sunt mai „turci” decât turcii.

Ma întreb, oare dacă timp de 20 de ani am contribuit la creşterea lor economică prin importurile masive de turcisme (de natură materială, dar şi culturală), nu vom reuşi să importăm şi strategiile lor de gestionare a crizei mondiale? Sau, ar trebui să emigrăm cu toţii?…

Săptămâna trecută, în Braşov, a avut loc un eveniment mai puţin obişnuit – studenţii Universităţii Transilvania au îndrăznit să îşi ceară drepturile în mod democratic printr-o petiţie depusă la Rectoratul Universităţii.

Personal, consider că era de-a dreptul inuman modul de taxare a reexaminărilor la care erau supuşi studenţii. Este inadmisibil ca, într-o perioadă de acută criză economică, să se ajungă să se plătească o taxa de reexaminare de până la 400 de lei pentru o sigură prezentare la un singur obiect.

Astfel, nu pot decât să îmi exprim admiraţia pentru faptul că aceştia, prin unitate şi determinare, au luptat pentru drepturile lor şi chiar au reuşit , într-o anumită măsură, în demersul efectuat.

Petiţia, semnată de 1200 de studenţi, prin care aceştia şi-au cerut drepturile poate fi considerată o exemplificare a forţei de care pot da dovadă şi un început pentru o adevărată viaţă studenţească, caracterizată de unitate, eficienţă, eficacitate, promptitudine şi profesionalism. Studenţii au fost, sunt şi vor fi deschizători de drumuri, ei sunt cei care deţin entuziasmul şi voinţa de a realiza ceva.

Această petiţie demonstrează că se poate, că dacă vă uniţi şi treceţi peste indiferenţă puteţi realiza lucruri măreţe.

Voi sunteţi viitorul şi mă bucur că îndrăzniţi să luptaţi pentru ceea ce vi se cuvine! 

Pentru exemplificarea spuselor mele, aveţi mai jos petiţia şi rezultatul său:

Continuă citirea articolului »

Membrii Institutului „Ovidiu Sincai” au trecut săptămâna trecută prin clipe de şoc şi groază. Aflaţi în clădirea din strada Atena nr.11, membrii ISD s-au trezit în Institut cu o veritabilă trupă de comando formată dintr-un executor judecătoresc, un poliţist, patru avocaţi şi mai mulţi revendicatori ai imobilului, care le-au cerut cercetătorilor să-şi facă bagajele imediat, să-şi împacheteze obiectele personale şi să părăsească imediat clădirea. Evident, toată lumea a fost uluită, în momentul în care au aflat că trebuie să plece într-o oră dintr-o clădire în care unii membri ai ISD au muncit, zi de zi, în ultimii opt ani. Doar comuniştii au mai procedat în acest fel, la naţionalizare. 

http://nastase.wordpress.com/2010/06/01/va-cer-sprijinul-pentru-institutul-sincai