Bugetul deficitar și muribund al României a suferit cea de-a doua rectificare din acest an.

În stilul caracteristic e salvator al națiunii, premierul Emil Boc a fost nevoit să facă această rectificare pentru a asigura resursele financiare până la sfârșitul anului.

Dacă studiem cu atenție această rectificare constatăm, cu tristețe, că se taie, cu nonșalanță, de la investiții și educație. Personal, nu pot să îmi imaginez cum va putea această țară să iasă din criză în condițiile în care investițiile sunt sacrificate de fiecare dată. Și, mai grav decât privarea de fonduri a investițiilor, Guvernul Boc taie de la Educație, deși insistă asupra asumării răspunderii pe Legea Educației Naționale prin care se dorește reformarea sistemului. Oarecum se poate face reformă fără fonduri?

Această nouă rectificare bugetară nu face decât să oglindească adevărata situație în care se află România. Alocarea celor mai multe fonduri Ministerului Muncii reprezintă practic echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat și fonduri pentru plata drepturilor de asistență socială. Necesitatea suplimentării fondurilor reprezintă o confirmare în cifre a adâncirii crizei sociale în România. Pe zi ce trece românii sărăcesc din punct de vedere financiar și încep să se obișnuiască să plece capul sub jugul regimului Boc.

Și pentru că din rectificare nu puteau să lipsească măsuri de natură populistă, Boc a fost suficient de binevoitor să aloce fonduri Ministerului de Interne pentru plata facturilor restante și Ministerului Culturii pentru cumpărarea de sedii pentru instituțiile culturale. Interesul Guvernului pentru cultură este aproape penibil având în vedere că alocă fonduri pentru cumpărarea de sedii, însă impune administrațiilor locale să concedieze actorii…

România, noiembrie 2010, este un tablou mult prea trist pentru personajele sale, este un peisaj al sărăciei amplificate de un guvern care refuză să gândească în perspectivă, este o Românie în care abia mai reușim să supraviețuim…