Iosif Razvan

Un proiect pentru tineri – Cafeneaua Politică TSD

 Un proiect pentru tineri – Cafeneaua Politică TSD

Miercuri, 10 noiembrie 2010, ora 18:00, în club Karaoke, TSD Braşov a demarat un nou proiect – Cafeneaua Politică TSD. Prima ediţie a avut ca invitat special pe preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Braşov, Mihai Ghirdă, consilier local.

Cafeneaua Politică este un proiect care se adresează tinerilor braşoveni, simpatizanţi PSD şi nu numai. Proiectul îşi propune să faciliteze iniţierea unui dialog între reprezentanţi ai administraţiei locale, naţionale şi tineri, în scopul conştientizării problemelor cu care se confruntă generaţia tânără, care nu de puţine ori a fost în ultimii ani generaţia de sacrificiu.

Cafeneaua Politică va fi organizată o dată pe lună, iar în cadrul întâlnirilor vor fi invitaţi consilieri locali, consilieri judeţeni şi parlamentari. Proiectul va fi promovat prin intermediul canalelor de comunicare on-line – Facebook, Twitter, blog-uri, etc., acestea fiind cele mai populare canale de comunicare utilizate de segmentele de vârstă cărora ne adresăm.

Prima ediție a fost un real succes fiind prezenți aproximativ 50 de tineri care au dezbătut teme de pe agenda publică. Una dintre cele mai dezbătute temea fost structura și modul de funcționare a aparatului legislativ local.

Consilierul local Mihai Ghirdă a oferit tinerilor explicații și informații referitoare la puterea de decizie pe care social-democrații o au în cadrul Consiliului Local Brașov și despre tergiversarea proiectului aeroportului și al spitalului clinic de urgență.

Tinerii sunt preocupați de oportunitățile de dezvoltare din Brașov, oportunități care sunt esențiale pentru viitorul acestora și sunt dornici să se implice în viața comunității.

Proiectul Cafeneaua Politică TSD este un prim pas în conștientizarea tinerilor despre importanța pe care implicarea o are în dezvoltarea unei comunități, participanții declarându-se interesați și plăcut impresionați de proiect.

Lasă un răspuns

Loading

Adaugă adresa ta de email:

Trimis de FeedBurner

Weight lossCZ RingsReverse Phone Lookuphow to lose weight fast