Raportul fondurilor cu care România a contribuit la bugetul UE faţă de fondurile atrase este nefavorabil românilor. Astfel, de la aderarea sa, România a contribuit cu 2.33 miliarde de euro mai mult la bugetul UE decât fondurile pe care le-a atras.

Raportul ar putea constitui o normalitate în cazul ţărilor puternic dezvoltate, dar România, ca de obicei, este un paradox – contribuie cu mai mult decât primeşte.

Acest fapt demonstrează, prin excelenţă, „succesul” guvernării de dreapta în atragerea fondurilor europene. O ţară în care investitorii sunt din ce în ce mai rari şi care necesită eforturi majore de dezvoltare pentru a ţine pasul cu celelalte state comunitare ar trebui să se mobilizeze să atragă maximul de fonduri europene, nu minimul sau chiar mai puţin de atât.

Într-o astfel de situaţie este aproape logică întrebarea: ce interese se ascund în spatele lipsei de interes pentru atragerea fondurilor europene?

Răspunsul este mai mult decât evident, traseul fondurilor europene este foarte bine controlat astfel încât alimentarea clientelei politice este destul de greu de realizat. Multe proiecte nu sunt derulate sau sunt blocate deoarece ele trebuie acordate spre realizare preferenţial. Este absurd să se afirme că nu sunt bani pentru cofinanţare în condiţiile în care ne permitem, ca ţară, să contribuim cu aproape 1.4 miliarde de euro la bugetul UE, doar în anul 2010. Problema cea mai acută a sistemului românesc o constituie modalitatea de gestionare a fondurilor. Guvernul Boc trebuie să renunţe la menţinerea haosului pentru a deţine controlul asupra fondurilor.

Nu putem accepta ideea de a contracta un nou împrumut FMI pentru a susţine cofinanţarea proiectelor din fonduri europene. Avem fonduri să contribuim la bugetul comunitar, de ce nu avem fonduri pentru cofinanţare?

La această întrebare ar trebui să răspundă dl. Boc, care prin incompetenţa sa ne afundă în sărăcie şi lipsă de perspective.